Singurul mod rezonabil de a face educatie este de a fi tu însuţi exemplar.” Einstein

marți, 22 iulie 2014

{ Când voieşti să pui început unei lucrări bune, pregăteşte-te pentru ispite }

sursa:google
Deci tu pregăteşte-te să întâmpini cu bărbăţie ispitele aduse în calea virtuţilor şi apoi apucă-te de lucrarea lor

Când voieşti să pui început unei lucrări bune, pregăteşte-te pentru ispitele ce vor fi aduse asupra ta şi să nu te îndoieşti de adevăr.
Căci e un obicei al vrăjmaşului ca, atunci când vede pe cineva începând cu credinţă fierbinte o bună vieţuire, să-i aducă în cale ispite felurite şi înfricoşătoare, ca, venind prin aceasta la frică, să-şi răcească hotărârea lui cea bună şi să nu mai aibă o râvnă fierbinte de a se apuca de lucrarea plăcută lui Dumnezeu.

Nu pentru că vrăjmaşul are o astfel de putere (căci altfel n-ar mai putea nimeni să facă vreodată binele), ci i se îngăduie de Dumnezeu, cum am învăţat din cazul dreptului Iov.
 Deci tu pregăteşte-te să întâmpini cu bărbăţie ispitele aduse în calea virtuţilor şi apoi apucă-te de lucrarea lor. Iar dacă nu te pregăteşti de mai înainte spre întâmpinarea ispitelor, reţine-te de la lucrarea virtuţilor.

(Sf. Isaac Sirul, Cuvântul VII, Despre rînduiala începătorilor şi despre cele ce se cuvin lor, în Filocalia, vol. X, p. 44)

Niciun comentariu:

asculta


Acatist de multumire, Slava lui Dumnezeu pt. toate- (Marian Moise)
Asculta mai multe audio diverse
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...