Singurul mod rezonabil de a face educatie este de a fi tu însuţi exemplar.” Einstein

duminică, 23 iunie 2013

{ Bread for the Journey }

1


1. Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc.
 2. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei.
 3. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei.
 4. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi. 
5. Şi erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbaţi cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer.
 6. Şi iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. 
7. Şi erau uimiţi toţi şi se minunau zicând: Iată, nu sunt aceştia care vorbesc toţi galileieni?
 8. Şi cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut?
 9. Parţi şi mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia,
 10. În Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lângă Cirene, şi romani în treacăt, iudei şi prozeliţi, 
11. Cretani şi arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu! 
 Ap. Fapte 2:1-11 37.

 Iar în ziua cea din urmă - ziua cea mare a sărbătorii - Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.
 38. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. 
39. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit. 
40. Deci din mulţime, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Proorocul.
 41. Iar alţii ziceau: Acesta este Hristosul. Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos?
 42. N-a zis, oare, Scriptura că Hristos va să vină din sămânţa lui David şi din Betleem, cetatea lui David? 43. Şi s-a făcut dezbinare în mulţime pentru El.
 44. Şi unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El.
 45. Deci slugile au venit la arhierei şi farisei, şi le-au zis aceia: De ce nu L-aţi adus? 
46. Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om. 
47. Şi le-au răspuns deci fariseii: Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi? 
48. Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? 
49. Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată! 
50. A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei:
 51. Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut? 
52. Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc.
 53. Şi s-a dus fiecare la casa sa. 
Ev. Ioan 7:37-53

O saptamana frumosa !
 Ana

Niciun comentariu:

asculta


Acatist de multumire, Slava lui Dumnezeu pt. toate- (Marian Moise)
Asculta mai multe audio diverse
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...