Singurul mod rezonabil de a face educatie este de a fi tu însuţi exemplar.” Einstein

miercuri, 24 noiembrie 2010

Bucatele de viata

Loredana mi-a predat o leapsa.  Mai demult decisesem ca nu imi voi mai expune deloc viata, si asta pentru ca m-am saturat de muste urat-bazaitoare care nu au altceva mai bun de facut decat sa bantuie pe la comentarii incercand sa isi lase frustrarile si veninul .
Doar ca de dragul Loredanei voi raspunde acestei provocarii ignorand total mustele verzi si urat mirositoare.
Asa ca,daca ai chef de comentarii anonime si pline de ura si venin, nu te astepta sa te iau in seama. :D Ajungi la spam fara sa imi pierd vremea sa citesc murdariile unor minti inguste si invidioase, cu initiativa proprie sau comandata care incearca sa spurce un loc pe care il voi mentine asa cum doresc eu: curat si pentru prieteni!

Viata mea nu este deloc o telenovela, nu as putea spune ca am trait experiente extraordinare.
Mi-e draga rau copilaria mea,desi nu a fost lipsita de griji si suparari...

Cei care ma citesc stiu deja ca la 5 ani mi-am pierdut tatal, intr-un stupid accident de masina, drept pentru care foarte multa vreme am avut frica de masini, as putea spune ca nici acum nu sunt asa de fericita si de fara griji cand ma urc intr-una, insa am invatat sa imi controlez  cat de cat emotiile de genul acesta.
Si spun ca am invatat sa imi controlez acest gen de emotii si frici pentru ca tata, pana sa moara ( era convins ca nu apuca 40 de ani, si asa a fost) a pus-o pe mama sa ii promita ca ma va feri de apa pana la varsta de 18 ani, drept pentru care chiar si acum la apa mai mare de brau nu intru :))

Am invatat greu sa imi placa lectura. iar daca imi place sa citesc o datorez mamei,care ma lua in casa in orele de somn, si imi citea...iar la un moment dat imi cerea sa citesc eu in continuare...pana intr-o zi cand nu a mai fost nevoie nici sa ma ia cu forta de la joaca si nici sa ma puna sa citesc.... apoi abia ma facea sa mai ies si din casa ...

Am fost un copil cuminte si ascultator, lucru pe care il vad din ce in ce mai rar la elevii mei...

Am intrat la ce facultate am vrut, chiar daca familia mea isi dorea sa fac ASE-ul :D
Eram paralela cu matematica, si habar nu aveam cu ce se mananca ASE-ul,dar am avut curaj sa ii spun mamei intr-o zi "eu nu dau nici daca ma omori la ASE! Vreau sa fac... asta !",si asta a am facut spre surprindera tuturor, caci eu singura spuneam cand eram copil ca "eu profesoara, ca sa ma lupt cu toti tampitii facuti la betie nu ma fac". Bine, exprimarea  nu era  asa caci o incasam de nu ma vedeam,daca as fi avut tupeul sa vorbesc urat, cred ca nici nu stiam atatea cuvinte urate pe atunci.
Pe acestea le-am invatat la Bucuresti :))

Am intrat la facultate a 7-a pe lista, iar cand au inceput cursurile am crezut ca mor: voiam cu disperare sa ma intorc acasa caci nu  am reusit decat cu foarte multa greutate sa ma obisnuiesc departe de mama, in Bucuresti-ul acesta murdar si pestrit, ma simteam dezradacinata, a nimanui, un pribeac fara nici un sens. Plecam de acasa luni dimineata, mergeam direct la cursuri ,iar miercuri gaseam deja o scuza sa revin in oraselul meu natal,spre disperarea mamei care nu mai stia cum sa imi spuna ca trebuie sa suport tot disconfortul pentru ca sa "ajung ceva in viata! Mama, se rasuceste taica-tau in mormant sa te vada ca ajungi doar functioana la banca, din doi parinti titrati trebuie sa ajungi si tu cu propria calificare, tu ai ales ce vei face, trebuie sa termini.ceea ce ai inceput!"

In facultate faci multe chestii inutile, carora nu le gasesti nici un sens, acum stiu foarte bine ca nu mereu faci doar ceea ce ti-ar placea, si ca esti nevoit sa inveti bazaconii,doar pentru ca ele sunt  in programa.

Un moment trist al vietii mele, si o rana  care nici acum nu este vindecata a fost in anul  3 cand mi-a murit bunica ( mama mamei), cea care m-a crescut practic.
Atunci s-a rupt lumea mea, am ramas fara un sprijin caruia si acum ii simt acut lipsa...
Mergeam pe strada, in Bucuresti, unde oricum nu te cunoaste nimeni si plangeam,nu imi puteam reprima lacrimile, sesiunea care a urmat a fost cea mai grea din viata mea, atunci am avut si primul si singurul examen lasat pe toamna...
Tot atunci am cumparat apartamentul in care locuim, iar acum regret ca nu am cautat mai mult si ca m-am oprit la prima vizionare. Atunci parea o alegere reusita, acum e un dezastru... prietenii stiu de ce :D

Dupa care a venit operatia de colecist care mi-a schimbat viata..... in bine ar trebui sa spun ,caci daca nu o faceam eram de mult oale si ulcele, dar nu in chiar asa de  mult bine, insa nu vreau sa vorbesc despre asta prea mult.

A urmat apoi tot ceea ce puteam sa fac pentru cariera mea: examenul de titularizare, cumplit de greu,dar la care am reusit, definitivatul si apoi gradele didactice. Din acest punct de vedere sunt perfect multumita.

Am bineinteles si nemultumiri , dar care se pot transforma in multumiri de exceptie, voia Domnului!

E greu cu leapsa aceasta, nu stiu cat am reusit sa transmit emotiile mele de - o viata... :D

Si pentru ca e greu,nu oblig pe nimeni sa raspunda, insa pasez leapsa aceasta mai departe cu speranta ca ii vor da curs: lui Niko, doamnei Elena , Liei, Andreei si Victoriei

O zi frumoasa!

Ana

16 comentarii:

Loredana spunea...

sa stii ca semanam mai mult decat crezi, in mai multe puncte ale vietii.
stiam eu de ce imi place de tine!

Anca spunea...

:)
Mi-a placut tare mult modul in care ai abordat situatia...parca cu zambetul pe buze...sau asa l-am simtit eu, cel putin.
In ceea ce priveste experienta ta din facultate (cum te simteai in Bucuresti, cum mergeai lunea iar miercurea gaseai un motiv sa te intorci in orasul natal), imi aminteste de mine...exact asa ma simteam si eu in Cluj...si in plus, faceam si eu la fel: veneam aici (in Cluj) lunea dimineata (direct la cursuri) iar joi (cel tarziu) ma intorceam acasa...din "diverse" motive... :D
Ba chiar mai mult, atunci cand am terminat facultatea si a venit momentul sa plec, mi-am facut o cruce cand am ajuns pe Feleac si mi-am spus: "Slava Domnului ca am plecat din Cluj. Eu aici nu ma mai intorc sa strau NICIODATA!!!"
Dar ironia sortii: sotul meu e clujean si...iata-am acum cu buletin de Cluj. :D
Hai ca m-am cam intins!
O zi frumoasa!

Ana spunea...

asa simt si eu,Loredana! Nu am mai scris, desi asa e ca, asa cum tu ai avut teama ca nu treci de 25 de ani,eu nu credeam ca voi trai mai mult de 34... intelegi tu de ce :) Pupici :*

Ana spunea...

Anca,deci au mai trait si altii senzatia! :) ce treaba cu Clujul :)) Sarcina usoara in continuare si pupici :* Daca te tenteaza leapsa te trec pe listuta imediat :)

Andreea spunea...

Arata super blogul! Ma duce cu gandul la bucuria sarbatorii Nasterii Domnului !

Felicitari ! Imi place mult !

darry.anna spunea...

Ce frumos ai scris! Dincolo de randuri se simte emotia ta.
Ai mare dreptate in privinta anonimilor, de multe ori ceea ce noi scriem din suflet si cu sinceritate atrage replici urate care te izbesc direct in inima.

Si imi place si fraza cu ,,nemultumiri care se pot transforma in multumiri de exceptie, voia Domnului!,,

Ganduri bune!

dintimisoara spunea...

Chiar ca sunt emotii de o viata...Oare cine ar putea sa cuprinda aceste emotii in cateva cuvinte?! Raman amintirile si emotiile trecute!
Sa fi sanataosa si bucuroasa , Anuska!

nicoleta spunea...

Ai reusit foarte bine sa transmiti emotiile tale de o viata.
Numai bine...weekend placut!

Ana spunea...

Se simte in atmosfera spiritul Craciunului, deja miroase a sarbatoare, nu? Mai ales ca la voi cred ca si ninge, asa e Andreea? :) pupici

Ana spunea...

Multumesc mult,draga Darry Anna :) pupici

Ana spunea...

multumesc mult,draga Ana! Multa sanatate si voua si we placut! pupici :*

Ana spunea...

Multumesc, Nicoleta draga! Tare imi pare rau ca nu apucam sa vorbim mai des. Pupici si we placut! :*

Andreea spunea...

Da, a venit iarna, cu zapada si acel 'ceva' specific sarbatorilor de iarna.:)
Pupici!

Ana spunea...

pupici, scumpo! :*

victoria spunea...

Multumesc frumos draga mea,ca te-ai gandit la mine si scuze ca am vazut abia acum.Daca viata ta zici ca nu e o telenovela,a mea sa stii ca este si inca una lunga.Asa ca prefer sa nu dau curs invitatiei.Nu vreau sa imi povestesc supararile pe blog prea mult.Eu am o fire vesela care m-a ajutat sa trec peste toate in viata.Asta e tot ce conteaza.

Ana spunea...

nu-i nimic,Victoria. Cum doresti tu! :)

asculta


Acatist de multumire, Slava lui Dumnezeu pt. toate- (Marian Moise)
Asculta mai multe audio diverse
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...